Jucătorul spaniol de tenis Rafael Nadal se teme de propriul temperament şi se teme să nu fie prea dur cu el însuşi dacă lucrurile vor merge prost în ceea ce se aşteaptă să fie ultimul său sezon în circuitul profesionist.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Cred că sunt pregătit şi sper ca totul să decurgă bine şi să-mi dea ocazia să mă bucur pe teren", a declarat Rafael Nadal pe contul săiu de X.

Dornic să revină pe terenurile turneului său preferat, Roland Garros, unde a câştigat de 14 ori, Rafael Nadal a ţinut să se asigure că fanii tenisului nu-şi fac iluzii că totul va decurge aşa cum speră el.

"Nu aştept nimic de la mine, acesta este adevărul. Sper să am capacitatea de a nu-mi cere ceea ce mi-am cerut de-a lungul carierei mele. Cred că mă aflu într-un moment diferit, într-o situaţie diferită, am ajuns pe un teritoriu necunoscut", a spus el.

Accidentarea la şold care l-a împiedicat să îşi apere şansele 100% la ultimul Australian Open şi pentru care a fost operat, obligându-l să îşi încheie prematur sezonul, nu este ceea ce îl îngrijorează cel mai mult, spune el.

"Am interiorizat tot ceea ce am făcut mereu de-a lungul vieţii mele, adică să cer maximum de la mine. Astăzi, ceea ce sper cu adevărat este să pot să nu mai repet asta, să nu mai cer maximum de la mine, să accept că lucrurile vor fi foarte dificile la început şi să îmi acord timpul de care am nevoie şi să mă iert dacă lucrurile merg prost la început, ceea ce este o posibilitate foarte mare", a mai spus el.

 

Fostul lider ATP Rafael Nadal a anunţat, vineri, că va reveni în circuitul ATP la turneul Brisbane International, eveniment de pregătire pentru Australian Open din ianuarie.

Tenismanul, de 22 de ori câştigător al unui Grand Slam, nu a mai jucat un meci de când a fost eliminat în turul doi al Australian Open la începutul acestui an, din cauza unei probleme la un flexor al şoldului.

Iniţial, se estima că Nadal va lipsi doar opt săptămâni, dar el a fost operat la şold în iunie.

Turneul de la Brisbane, care revine după o pauză de trei ani forţată iniţial de pandemia COVID, se va desfăşura între 31 decembrie şi 7 ianuarie.

Australian Open va avea loc la Melbourne Park în perioada 14-28 ianuarie.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.