Tehnicianul echipei Astra Giurgiu, Gheorghe Mulţescu, a declarat duminică seară, după meciul cu FCSB, pierdut cu scorul de 0-1, că jucătorii săi au ratat ocazii “fără explicaţii” şi Filip Mrzljak a provocat un penalti tot fără explicaţie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

La Digi Sport, Mulţescu s-a plâns de starea gazonului, spunând că ar trebui ca cineva să răspundă pentru acesta. “Nu e posibil aşa ceva. Probabil ne întoarcem la Daciadă. Cine a făcut treaba asta să răspundă”.

“Au fost nişte ratări fără explicaţii. Un penalti pe care l-am făcut fără explicaţie. Am ajuns în poziţie de a înscrie destul de mult. Nu o mai prindem noi pe Steaua cum am prins-o azi, cu atâtea probleme în defensivă. Dar dacă am fost fraieri, asta e. N-am reuşit să înscriem nici măcar din penalti. Un penalti neverosimil pentru un jucător de experienţa lui Filip Mrzljak”, a afirmat Mulţescu după meciul de pe Arena Naţională.

El a menţionat că l-a scos de pe teren pe Mrzljak din considerente tactice: “O decizie tactică. Eram supărat pe el, dar nu pentru aia. Aveam nevoie de un jucător ofensiv”.

Mulţescu a spus că Astrei i-a lipsit Denis Alibec, “un jucător care poate să tragă o echipă după el”.

Formaţia FCSB a învins, duminică seară, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, echipa Astra Giurgiu, într-un meci din etapa a XIV-a a Ligii I, la care oaspeţii au ratat un penalti.

Golul a fost marcat de Gnohere, în minutul 67, dintr-un penalti acordat pentru un fault al lui Mrzljak la Moruţan.

În minutul 21, Bălgrădean a apărat un penalti executat de Llullaku, acordat pentru un henţ comis de Morais.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.