Ministerul Tineretului şi Sportului a precizat, joi, într-un comunicat, că face eforturi pentru a veni în sprijinul solicitărilor Sindicatului Naţional Sport şi Tineret, însă respectând prevederile legale şi fără presiune.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

MTS a menţionat că are o deschidere totală şi şi-a arătat permanent sprijinul faţă de cei 3000 de angajaţi din sistem în general , indierent dacă fac parte  din sindicat. Ministerul şi-a reiterat disponibilitatea, “în măsura posibilului şi a respectării legislaţiilor în vigoare”, de a ameliora şi rezolva problemele de natură salarială ale angajaţilor.

În ceea ce priveşte solicitările celor de la SNST, punctual, MTS face următoarele precizări.

1.În legătură cu problemele de încadrare în grila salarială a angajaţilor, MTS nu poate face reîncadrări la nivelul instituţiilor subordonate, atâta timp cât ele au  personalitate juridică distinctă, iar directorii lor au caliatatea de reprezentanţi legali şi de ordonatori de credite ai acestora, având întreaga responsabilitate cu privire la modul la gestionarea raportului de muncă ale angajaţilor.

Cu toate acestea, MTS , ca organ ierarhic superior, în urma sesizărilor sindicatului, a cerut unităţilor din subordine o situaţie clară privind salarizarea personalului atât înainte cât şi după apariţia Legii 153 / 2017, dar analiza modului de aplicare a dispoziţiilor legale referioare a reîncadrarea salarială cf legii menţionate nu a fost finalzată.

2. În ceea ce priveşte posibilitatea unor măriri de salariu din sistem pe viitor,  MTS a iniţiat un dialog cu MMJS şi MFP în vederea identificării unor soluţii legale si bugetare  pentru rezolvarea acestei siuaţii.

3. În legătură cu salariaţii de la Sălaj, care au câştigat în primă instanţă procesul intentat DJST, pentru alinierea salariilor cu cele de la ANAF, MTS este în imposibilitatea juridică de a aplica această măsură la nivel naţional. MTS nu a fost parte în proces iar respectiva decizie a instanţei nu-i este opozabilă.

MTS face eforturi pentru a veni în sprijinul solicitărilor SNST, dar respectând prevederile legale şi fără presiune, pentru că procedurile sunt de multe ori de durată şi este nevoie de răbdare, calm  şi înţelepciune din partea ambelor părţi”, se arată în comunicatul MTS.

Angajaţii Ministerului Tineretului şi Sportului (MTS) se află joi în grevă japoneză, reclamând un nivel de salarizare discriminatoriu pentru personalul din sport, cel mai scăzut dintre toate categoriile de bugetari din România. Ei sunt nemulţumiţi de faptul că nu sunt încadraţi diferenţiat în funcţie de studii, funcţii, vechimea în muncă sau răspundere, că nu li se acordă sporuri în funcţie de vechime, că nu le sunt plătite orele suplimentare şi cele lucrare în zilele de sărbători legale şi în weekend şi, în plus, de la începutul anului antrenorilor ai căror sportivi sunt în lotul naţional le-au scăzut veniturile. Sindicaliştii avertizează că începând de săptămâna viitoare vor avea loc pichetări şi vor strânge semnături pentru a intra în grevă generală.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.