Pilotul spaniol Marc Marquez s-a impus duminică în Marele Premiu al Germaniei la MotoGP, reuşind a zecea sa victorie pe circuitul de la Sachsenring şi egalând un record vechi de mai bine de o jumătate de secol.
Marc Marquez (Ducati) nu a avut rival pe pista de la Sachsenring şi a încheiat un weekend perfect, cu pole-position, victorie la sprint şi victorie în Marele Premiu. Cu această a 10-a victorie la Sachsenring, spaniolul egalează recordul pentru cele mai multe victorii din istoria MotoGP la un singur Marele Premiu (şi pe acelaşi circuit). Fusese stabilit de italianul Giacomo Agostini, de zece ori câştigător la Imatra, în Finlanda, între 1965 şi 1975.
Cu un start bun, Marquez s-a bucurat de o cursă liniştită, mai ales după turul 9, când singurul pilot capabil să-i menţină ritmul, dar fără a reprezenta o ameninţare, fratele său, Alex Marquez, (Ducati Gresini), a ieşit de pe pistă în ultimul viraj.
Pe locul secund a venit japonezul Ai Ogura (Aprilia-Trackhouse), iar coechipierul niponului, Raúl Fernández, a încheiat podiumul.




























