Perechea Monica Niculescu/Elena-Gabriela Ruse a fost eliminată, sâmbătă, în semifinalele probei de dublu din cadrul turneului de la Nottingham, cu premii de 250.000 de dolari.
Cele două românce au fost învinse de echipa Desirae Krawczyk/Giuliana Olmos (SUA/Mexic), scor 6-1, 6-4, într-o oră. Meciul s-a disputat în sală, nu afară, pe iarbă, din cauza ploii care a perturbat tot turneul.
Niculescu şi Ruse au jucat sâmbătă şi în sferturile de finală, afară, meci în care au învins echipa Alexa Guarachi/Erin Routliffe (China/Noua Zeelandă), scor 7-6 (5), 6-2, într-o oră şi 21 de minute. Confruntarea a fost întreruptă după primul set, din cauza ploii.
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
Premiul pentru participarea în semifinalele de dublu este de 3.435 de dolari şi 110 puncte.
La Nottingham, Niculescu şi Ruse au jucat şi la simplu. Monica Niculescu nu a trecut de primul tur, însă Gabriela Ruse, venită din calificări, a ajuns până în sferturile de finală, fază în care a fost eliminată de favorita principală, jucătoarea franceză Caroline Garcia.
Pentru participarea la simplu, Niculescu a obţinut 2.100 de dolari şi un punct, iar Ruse 6.175 de dolari şi 78 de puncte.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.