MLS: Wayne Rooney nu mai este antrenorul echipei DC United

MLS: Wayne Rooney nu mai este antrenorul echipei DC United

La cincisprezece luni de la numirea sa în funcţia de antrenor al lui DC United, Wayne Rooney părăseşte clubul din Washington, pe care nu a reuşit să îl conducă în play-off-ul MLS, în ciuda victoriei cu 2-0 în faţa lui New York City, sâmbătă.

"Este momentul potrivit", a declarat Rooney (37 de ani), care a fost numit pe banca lui DC United în iulie 2022. ?Am făcut tot ce am putut pentru a duce acest club în play-offŢ, a precizat el.

"Am vorbit cu Wayne şi am căzut de acord că ar fi cel mai bine pentru noi să ne despărţim", a declarat copreşedintele DC United, Jason M. Levien, într-un comunicat, adăugând că decizia a fost rezultatul unei "înţelegeri reciproce" cu fostul internaţional englez, care a jucat pentru DC United timp de două sezoane, între 2018 şi 2020 (marcând 23 de goluri).

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor