Tehnicianul dinamovist Mircea Rednic a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că Dinamo va juca în sezonul viitor pe Arena Naţională meciurile de pe teren propriu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“La noi nici măcar o cărămidă nu s-a mişcat. Lipsă de interes... Cine ştie ce intenţii politice sunt. Dar e păcat să nu ai stadion. I-am auzit pe alţii că vor stadion de 25.000, 30.000... Măcar să avem stadion de 15.000, iar meciurile importante să le jucăm pe Arena Naţională. Şi eu am avut o discuţie cu conducerea şi mai mult ca sigur vom juca toate meciurile pe Arena Naţională în sezonul următor. Eu deja am cumpărat două loje, mai găsim încă vreo 18 şi am făcut buget pentru la anul. Sunt sigur că în momentul în care se creează condiţii suporterii vor veni, şi dacă avem posibilitatea şi bani, de ce nu?”, a spus Rednic.

El a menţionat că nu se simte bine când echipa joacă pe un stadion aproape gol. “Contează foarte mult sprijinul suporterilor. Şi ei ar trebui să se gândească că e o situaţie mai delicagtă, avem nevoie de suporteri. Ar trebui să vină să susţină echipa şi în momentele grele. Ar fi bine să vină alături de echipă”, a adăugat tehnicianul.

Rednic a precizat că Dinamo va avea din vară un buget diferit. “Bugetul va fi altul din vară. Jucătorii care au venit aici au acceptat un contract mic, dar din vară au alte contracte. Iar la performanţă vor câştiga. Am simţit campionatul României şi sunt sigur că nu trebuie buget foarte mare ca să te poţi bate la titlu”.

În ceea ce priveşte meciul de vineri cu Concordia Chiajna, Mircea Rednic a spus că jucătorii nou-veniţi au şanse să fie în lot, deoarece au avut rezultate pozitive la vizita medicală şi la teste. “Este un meci important pentru noi în lupta pentru locul 7. Nu o să fie uşor pentru că Chiajna joacă ultima şansă şi totdeauna cu ei am avut meciuri foarte grele. Suntem pregătiţi, cu un moral bun. Sper să luăm cele trei puncte”.

Rednic a menţionat că nu se poate spune că Dinamo nu mai are emoţii legate de o eventuală clasare jos, în zona de retrogradare: “Nu putem să spunem că nu mai avem emoţii. Doamne fereşte, pierzi un meci, două, trei meciuri… Dar sper să nu fie cazul”.

Mircea Rednic a mai declarat că şi-ar dori ca titlul să fie câştigat de Universitatea Craiova. “Mi-aş dori ca Craiova să câştige campionatul, dar acasă sunt zmei şi în deplasare… E prima echipă cu un antrenor italian care are probleme mari în apărare. S-au făcut greşeli”, a adăugat el.

Dinamo va întâlni echipa Concordia Chiajna, vineri, pe teren propriu, de la ora 21.00, în etapa a patra a play-out-ului Ligii I.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.