Ministru: Spania va găzdui probabil finala Cupei Mondiale din 2030

Ministru: Spania va găzdui probabil finala Cupei Mondiale din 2030

Finala Cupei Mondiale de fotbal din 2030 va avea loc probabil în Spania, una dintre cele trei gazde ale turneului, alături de Portugalia şi Maroc, a declarat joi ministrul spaniol interimar al Sporturilor, Miquel Iceta, potrivit Reuters.

"Este de aşteptat ca finala să aibă loc în Spania", a declarat Iceta la postul de radio Onda Cero, adăugând că "nu poţi număra puii înainte de a ieşi din ouă".

Într-un anunţ surpriză făcut cu un an mai devreme decât era planificat, FIFA a atribuit miercuri Cupa Mondială din 2030 Marocului, Spaniei şi Portugaliei, dar a precizat, de asemenea, că Uruguay, Argentina şi Paraguay vor găzdui trei meciuri pentru a marca centenarul turneului.

Iceta a declarat că cele trei federaţii colaborează de mult timp şi că există un acord avansat cu privire la modul de alocare a meciurilor.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră