Mikel Arteta, după victoria echipei Arsenal, scor 3-0, cu Real Madrid: Suntem doar la jumătatea drumului, mai avem multe de făcut

Mikel Arteta, după victoria echipei Arsenal, scor 3-0, cu Real Madrid: Suntem doar la jumătatea drumului, mai avem multe de făcut

Suntem doar la jumătatea drumului, a declarat antrenorul Mikel Arteta, după victoria echipei Arsenal cu Real Madrid, scor 3-0, marţi, în prima manşă din sferturile de finală ale Ligii Campionilor.

„Trebuie să profităm de victorie, dar suntem doar la jumătatea drumuluii, mai sunt atât de multe de făcut”, a declarat Arteta la conferinţa de după meci.

„Am fost convinşi că putem câştiga acasă, că putem pune probleme Realului”, a spus el. „Am făcut un pas în direcţia cea bună, acum trebuie să mergem pe Bernabeu şi să ne pregătim pentru manşa secundă, astfel încât să o putem câştiga”, a adăugat el.

Victoria de marţi s-a bazat pe „doi factori”, a spus el: „atmosfera pe care am creat-o” pe stadion, care a făcut „o mare diferenţă”, şi „momentele magice, acele momente individuale care au întors jocul”, a spus el, referindu-se la dubla lui Declan Rice.

„Am vorbit despre asta în ultimele luni, nu am mai marcat din lovituri libere directe din septembrie 2021 la Burnley”, şi-a amintit Arteta, confirmând în treacăt că Rice «nu a marcat niciodată o lovitură liberă în cariera sa»

Arsenal Londra a învins Real Madrid, marţi, pe teren propriu, scor 3-0 (0-0), în prima manşă a sferturilor de finală ale Ligii Campionilor.

Golurile englezilor au fost marcate de Rice (58, 70) şi Merino (75).

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor