Directorul tehnic al FRF, Mihai Stoichiţă, a anunţat, joi, că el şi preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, au discutat cu antrenorul CFR Cluj preluarea postulu de selecţioner rămas liber după expirarea contractului forului de la Casa Fotbalului cu Mirel Rădoi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Să fie clar. Nu am cerut un răspuns imediat. Am cerut voie clubului, patronului Neluţu Varga. Am avut o discuţie aseară. Ne-a spus că putem vorbi cu Dan să îi facem o propunere. Acest lucru s-a întâmplat în această dimineaţă. Urmează ca ei să ia o decizie împreună. Nu forţăm pe nimeni. Ne facem datoria să discutăm cu cei în măsură să preia echipa naţională. Ştim că sunt fel de fel de impedimente în a realiza un astfel de contract, cum au fost cu Gică, Răzvan şi Dan, care e sub contract cu Clujul, dar mi se pare normal să se iniţieze o astfel de discuţie cu cei care merită să conducă echipa naţională. În funcţie de dorinţa fiecăruia şi, bineînţeles, după un dialog cu oficialii clubului, sunt bineveniţi. Nu am vorbit astfel de lucruri (n.r. - despre salariu). În momentul în care ni se va răspunde <da, sunt de acord să vin la Federaţie>, o să vorbească cu preşedintele pentru negocieri. În niciun caz nu se pune problema despre lucrul gratis la echipa naţională, dar aceste lucruri nu îmi aparţin mie, din fericire. În niciun caz nu va fi un contract pe termen scurt. Va fi pe termen lung, pentru două campanii sau ceva în genul acesta. Sunt detalii care se vor stabili atunci când vom ajunge la o înţelegere cu un candidat. Dan Petrescu nu este a treia variantă. Când am început discuţiile, era prins în meciul cu Randers. Nu am vrut să intrăm cu bocancii în casa omului‚ <hai, bă, la echipa naţională>. Nu a fost vorba de o ierarhizare. Nu a avut loc niciun contact pentru ca Dan era la treabă pentru Conference League. Vom discuta mâine la FRF. Strategia va fi făcută în funcţie de modul în care va reacţiona în continuare Dan. Altfel, va trebui să ne reorientăm spre alte piste", a declarat Mihai Stoichiţă la Digi Sport.

Potrivit gsp.ro, Dan Petrescu va oferi un un răspuns la oferta primită după meciul cu FC Argeş, ultimul pentru CFR Cluj în acest an, programat în jurul datei de 18 decembrie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.