Mihai Stoichiţă: Medicii i-au interzis lui Mircea Lucescu să se uite la meci. A suferit astăzi o intervenţie, este foarte bine

Mihai Stoichiţă: Medicii i-au interzis lui Mircea Lucescu să se uite la meci. A suferit astăzi o intervenţie, este foarte bine

Directorul tehnic al FRF, Mihai Stoichiţă, a declarat, marţi, că medicii i-au interzis selecţionerului Mircea Lucescu să se uite la meciul amical cu Slovacia. De asemenea, Stoichiţă a spus că selecţionerul a fost supus unei intervenţii chirurgicale şi se simte foarte bine.

”Voi vorbi cu Mircea Lucescu după meci, am înţeles că medicii i-au interzis să se uite la meci. A suferit astăzi o intervenţie, este foarte bine, totul este ok”, a declarat Mihai Stoichiţă la Antena 1. 

Mircea Lucescu a fost supus, marţi, unei intervenţii chirurgicale, iar medicii i-au montat un defibrilator în piept, acesta având rolul de a regla bătăile inimii.

România joacă în compania Slovaciei, de la ora 21.45, un meci amical la Bratislava. 

În lipsa lui Lucescu, naţionala va fi condusă de Ionel Gane. 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră