Sportivii Mihaela Buzărnescu, locul 32 WTA şi favorită 31, şi Marius Copil, numărul 95 ATP, vor juca, luni, în primul tur la Roland Garros, conform programului anunţat de organizatori.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Buzărnescu o va întâlni pe jucătoarea americană Vania King, locul 1.276 WTA, în meciul doi de pe terenul 12. Prima confruntare a zilei de pe terenul 12, programată la ora 12.00, va fi una de simplu masculin: Karen Hacianov (Rusia) – Andreas Haider-Maurer (Austria).

Mihaela Buzărnescu şi Vania King nu au mai fost adversare.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

La masculin, Marius Copil îl va întâlni în runda inaugurală pe italianul Marco Cecchinato, numărul 72 mondial, în primul meci de pe terenul 16, de la ora 12.00. Nici Copil şi Cecchinato nu au mai fost adversari.

Duminică joacă la Roland Garros Alexandra Dulgheru, locul 160 WTA, care va evolua în primul tur împotriva americancei Christina Mchale, numărul 85 mondial.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.