Fostul internaţional german al echipei Arsenal Londra, Mesut Ozil, fiu de imigranţi turci, a luat sâmbătă seară cina de dezlegare de post în timpul Ramadanului – iftar – în compania preşedintelui Turciei, Recep Tayyip Erdogan, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În imaginile apărute în presă şi pe reţelele de socializare, Erdogan apare stând la masă între Ozil şi partenera acestuia, modelul turc Amine Gulşe, la Palatul Dolmabahce.

La “iftar” au fost prezenţi mai mulţi tineri turci.

Mesut Ozil riscă să atragă noi critici după această prezenţă a sa la cină alături de Erdogan. În martie, el a fost criticat pentru că l-a invitat la nunta sa pe preşedintele turc.

Anul trecut, Ozil a provocat controverse după apariţia unei fotografii în care apărea oferindu-i un tricou lui Erdogan, personaj controversat în Germania, care de peste doi ani are relaţii reci cu autorităţile germane.

Născut la Gelsenkirchen, Ozil este imigrant de a treia generaţie şi nu are cetăţenie turcă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.