Lionel Messi a marcat două goluri în victoria echipei Inter Miami împotriva Nashville SC (3-1), în primul meci din play-off-ul campionatului MLS. Miami conduce astfel cu 1-0 în întâlnirea disputată în sistemul cel mai bun din trei meciuri şi va avea ocazia să se califice în semifinalele conferinţei pe 1 noiembrie, la Nashville.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Înaintea meciului, argentinianul în vârstă de 38 de ani a primit trofeul pentru cel mai bun marcator al sezonului regulat, graţie celor 29 de goluri înscrise în 28 de meciuri.

Câştigătorul de opt ori a Balonului de Aur a marcat apoi în minutul 19, cu o lovitură de cap, după o centrare a fostului său coechipier de la Barcelona, Luis Suarez.

Tadeo Allende a dublat scorul în minutul 62, înainte ca Messi să ducă scorul la 3-0 în prelungiri (90+6), profitând de o greşeală a apărării echipei Nashville.

Oaspeţii au redus scorul prin Hany Mukhtar în minutul 12 al prelungirilor (3-1).

Acest succes şi noul dublu al lui Messi vin la o zi după oficializarea prelungirii contractului campionului mondial din 2022 în Florida până în 2028. Primele meciuri din celelalte serii de play-off vor avea loc de duminică până miercuri.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.