Echipa feminină de tenis de masă a României, calificată în sferturile de finală ale Campionatului European după o confruntare cu Spania, a transmis un mesaj de încurajare pentru naţionala de fotbal, menţionând că acum este rândul acesteia să îi învingă pe iberici.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Noi am bătut azi Spania la Campionatul European de tenis de masă. În această seară e rândul vostru să fiţi cei mai buni. Hai România!”, au spus în mesajul video componentele echipei de tenis de masă, alături de antrenorul Viorel Filimon.

Elizabeta Samara, Bernadette Szocs, Daniela Dodean Monteiro, Adina Diaconu şi Irina Ciobanu participă în această perioadă la Campionatul European pe echipe, la Nantes, competiţie la care au ajuns în sferturile de finală.

România a încheiat grupa 1 pe primul loc (1. România – 4p., 2. Spania – 3p., 3. Slovacia – 2), rezultatele înregistrate fiind următoarele:

România – Slovacia 3-0

Bernadette Szocs – Ema Labosova 3-0 (11-6, 11-7, 11-5)

Elizabeta Samara – Ema Jurkova 3-0 (11-4, 11-7, 11-5)

Daniela Dodean Monteiro – … 3-0 WO

România – Spania 3-0

Bernadette Szocs – Galia Dvorak 3-0 (11-9, 11-6, 11-6)

Elizabeta Samara – Maria Xiao 3-2 (11-6, 11-9, 9-11, 9-11, 11-8)

Daniela Dodean Monteiro – Xuan Zhang 3-1 (11-7, 11-8, 9-11, 11-5)

Româncele vor juca vineri în sferturile de finală.

Naţionala de fotbal a României întâlneşte în această seară Spania, pe Arena Naţională, de la ora 21.45, în preliminariile Campionatului European din 2020.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.