Învins în trei seturi în finala US Open, rusul Daniil Medvedev l-a omagiat pe sârbul Novak Djokovici şi s-a arătat uimit de nivelul pe care îl afişează încă numărul 1 mondial.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"În primul rând, vreau să-l întreb pe Novak: "Ce mai cauţi aici?" Lăsând gluma la o parte, nu ştiu când ai de gând să o laşi mai moale, dar cu siguranţă ne vom revedea", a spus Medvedev, care a continuat: "Credeam că voi avea o carieră grozavă, cu 20 de titluri, dar tu ai 24 de Grand Slam-uri".

În ciuda înfrângerii, Medvedev a fost foarte matur în discursul său de după meci: "Sper să putem continua să luptăm. Este grozav, pot spune că am câştigat o finală împotriva lui Novak, dar am jucat cinci împotriva lui şi a lui Rafa şi am câştigat doar una, nu ştiu dacă asta e bine sau rău. Dar asta mă face să-mi doresc să fiu mai bun".

Sârbul Novak Djokovici, locul 2 ATP, a câştigat US Open, învingându-l în finală pe rusul Daniil Medvedev, numărul 3 mondial, scor 6-3, 7-6 (5), 6-3. Djokovici, care a revenit pe prima poziţie ATP, a egalat recordul lui Margaret Court, de 24 titluri de grand slam câştigate.
 


 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.