Mihai Teja, antrenorul echipei Metaloglobus Bucureşti, spune că formaţia pe care o pregăteşte are nevoie de jucători care să facă diferenţa.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Luăm partea pozitivă din acest meci. Sunt mândru de băieţi, echipa creşte. Am luat două goluri foarte uşor, din câteva neatenţii. După, a trebuit să alergăm după egalare. Eu sunt mândru de băieţi, chiar dacă nu am câştigat până acum.

Am dominat pe Rapid, pe Dinamo. Uşor-uşor trebuie să vină şi punctele. Încercăm să căpătăm mai multă rezistenţă şi să fim mai buni. Această echipă se construieşte. Avem nevoie de atacanţi, de mijlocaşi laterali care să facă diferenţa.

În faţă nu avem sclipirea necesară să facem diferenţa. Din păcate, acesta este bugetul. Trebuie să aducem jucători care n-au jucat în ultima perioadă, avem un buget foarte mic. Ne trebuie jucători cu care să completăm lotul. Frustarea devine şi mai mare. Jucăm, jucăm, dar punctele nu vin punctele, deşi toţi spun că Metaloglobus joacă un fotbal bun”, a declarat Mihai Teja după înfrângerea suferită vineri, cu 1-2, în faţa formaţiei Rapid Bucureşti.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.