Jandarmii au aplicat 2 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 800 de lei, după meciul dintre formaţia israeliană Hapoel Beer-Sheva şi echipa azeră Sabah FK, de la Bucureşti, a anunţat Jandarmeria Capitalei.
De asemenea, în urma încălcării prevederilor legale în vigoare, jandarmii au întocmit 1 act de sesizare a organelor de urmărire penală, în conformitate cu prevederile art. 37 din Legea nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive şi 2 acte de sesizare în conformitate cu prevederile art. 4 din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.
Totodată, au fost aplicate 2 sancţiuni complementare privind interzicerea accesului la competiţiile sportive pe o perioadă de 6 luni.
În continuare, se fac verificări pentru identificarea şi sancţionarea altor persoane care au încălcat cadrul legal în vigoare.
Formaţia israeliană Hapoel Beer-Sheva a învins, miercuri seară, pe stadionul Giuleşti din Bucureşti, echipa azeră Sabah, în prima manşă a play-off-ului Ligii Campionilor.
Sabah a condus cu 1-0, datorită golului marcat de Simic, în minutul 6.
Pentru Hapoel au înscris apoi East '43 şi Zlatanovic '79.




























