Tenismenul Marius Copil, locul 91 ATP, s-a calificat, duminică, pe tabloul principal la turneul de la Cincinnati, cu premii totale de 5,6 milioane de dolari.
Copil l-a învins în ultimul tur al calificărilor pe americanul Jeffrey John Wolf, numărul 591 mondial, scor 6-4, 7-6 (2).
Meciul a durat o oră şi 20 de minute.
Participarea în primul tur pe tabloul principal la Cincinnati este recompensată cu 20.190 de dolari şi zece puncte. Pentru parcursul din calificări, Copil va primi 25 de puncte.




























