Gimnastul Marian Drăgulescu, 36 de ani, a afirmat, luni, la sosirea în Capitală de la Campionatele Europene de la Cluj Napoca, unde a câştigat două medalii, că este cu gândul la Jocurile Olimpice de la Tokyo din 2020, dar până atunci îşi mai doreşte şi alte performanţe.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Mă bucur foarte mult de acest rezultat, sunt medaliile pe care le doaream cel mai mult în carieră, să câştig o medalie de aur la un campionat european la mine în ţară, la mine acasă, în faţa a 7.000 de români. Mă bucur că am avut parte de susţinere la Cluj, publicul l-am simţit foarte aproape de noi, au trăit emoţiile la intensitate maximă, oamenii s-au bucurat alături de noi pentru medalii. Le mulţumesc tuturor românilor care ne-au susţinut şi ne-au încurajat. Îmi doresc să continui, sunt cu gândul la Tokyo 2020, dar mai sunt multe competiţii până la Olimpiadă şi vreau să adun cât mai multe medalii”, a declarat Drăgulescu, pe Aeroportul Henri Coandă, la sosirea în Bucureşti.

Medaliată cu aur la CE de la Cluj Napoca, la bârnă, Cătălina Ponor, şi-a stabilit ca obiectiv următor să obţină aceleaşi performanţe şi la Campionatul Mondial: "Sunt foarte fericită că am reuşit să iau această medalie. Mă bucur că am avut emoţii constructive, care m-au ajutat să ridic încă o dată drapelul României pe cea mai înaltă treaptă. A fost un moment foarte emoţionant pentru mine pentru că lupt pentru această medalie de foarte mult timp şi sper ca ea să vină cu un început nou pentru mine. Toată lumea ştie că eu nu am declarat că mă voi retrage, de aceea sper să fie un început. Acum bucuriile noastre s-au dus, au fost două minute pe podium, următorul obiectiv este Campionatul Mondial. Acum trebuie să ne întoarcem în sală şi să reluăm activitatea de zi cu zi. Probabil că îmi voi lua câteva zile de pauză ca să-mi revin fizic şi psihic. A fost o presiune destul de mare pe mine, mi-am dorit să trec peste cu bine. Peste câteva zile voi reveni în sală. Nadia a fost foarte emoţionată, ca şi mine, a venit şi mi-a spus să nu mai plâng pentru că o să o fac şi pe ea să plângă."

Larisa Iordache, revenită în competiţii după o accidentare, speră ca forma fizică să-i permită să concureze la toate cele patru aparate la Campionatele Mondiale. “Mă bucur că am avut ocazia să particip la acest Campionat European, m-am recuperat după o lună de pregătiri şi aşa am reuşit să ajung acolo. Sper să fie un nou început pentru mine. În perioada următoare voi avea alte două competiţii la care sper să evoluez cât mai bine, apoi voi avea o perioadă de acumulare şi Campionatul Mondial la care sper să fiu sănătoasă şi să concurez la toate cele patru aparate”, a declarat Iordache, medaliată cu bronz la Cluj Napoca.

Delegaţia României a obţinut patru medalii la Campionatele Europene de gimanstică de la Cluj Napoca, două de aur, prin Marian Drăgulescu, la sol, şi Cătălina Ponor, bârnă, una de argint, prin Marian Drăgulescu, la sărituri, şi una de bronz prin Larisa Iordache, la bârnă.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.