Perechea Marcel Granollers (Spania) şi Horacio Zeballos (Argentina), cap de serie numărul cinci, au câştigat primul lor trofeu de Grand Slam la dublu, învingându-i, sâmbătă, pe britanicii Joe Salisbury şi Neal Skupski, scor 6-0, 6-7 (5), 7-5, în finala de la Roland Garros.
Aflaţi împreună la a patra finală de Grand Slam, Granollers şi Zeballos au reuşit în sfârşit să câştige.
Marcel Granollers a participat pentru prima dată la o finală de dublu masculin de Grand Slam la Roland-Garros 2014, alături de Marc Lopez. În total, impunătorul spaniol a adunat cinci plachete de vicecampioni din cele cinci finale majore ale sale.
Partenerul său, Horacio Zeballos, a avut şi el parte de mari suferinţe, pierzând trei finale de Grand Slam alături de Granollers între 2019 şi 2023.
Dar toată această durere a fost complet ştearsă sâmbătă seară la Paris, când Granollers şi Zeballos au trecut cu greu de britanicii Joe Salisbury şi Neal Skupski pentru primul lor titlu de Grand Slam.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.