Directorul sportiv al CFR Cluj, Bogdan Mara, admite faptul că gruparea ardeleană a procedat imoral, însă regulamentar, obţinând semnătura portarului Cristian Bălgrădean de la FCSB fără să anunţe clubul bucureştean.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"E un lucru foarte normal şi uzitat în fotbalul mondial. E normal, când un jucător intră în ultimele şase luni de contract e liber să negocieze şi să semneze cu orice alt club. De exemplu, Lewandovski juca la Borussia Dortmund şi a semnat cu Bayern Munchen cu şase luni, dar a continuat să joace la Borussia Dortmund, chiar şi în meciul direct cu Bayern şi nu s-a întâmplat nimic. Am auzit ce a spus domnul Becali, că nu am procedat corect, poate e posibil să nu fi acţionat exact în limitele moralităţii. Dar suntem într-o competiţie, fiecare încearcă să profite într-un fel de greşelile celuilalt. Dar nu am făcut decât lucrurile normale şi să semnăm un jucător pe care ni l-am dorit şi care a dorit foarte mult să vină la noi. Avocatul jucătorului ne-a propus jucătorul, ne-a spus că e liber din vară, dacă ne interesează, urmează să semneze prelungirea cu FCSB şi dacă ne-ar interesa, ne-am gândit şi... Asta a fost în urmă cu 8-9 zile. Urmam să anunţăm acest lucru săptămâna viitoare, înainte de meciul cu FCSB. A fost o strategie a clubului nostru, o strategie foarte interesantă şi inteligentă. Mai sunt şi au mai fost (n.r. - fotbalişti de la FCSB care vor să meargă la CFR). La FCSB sunt foarte mulţi jucători valororşi, iar la noi se văd performanţele pe care le-am obţinut, se vede că la CFR există un management serios, o gândire serioasă şi normală în ceea ce priveşte fotbalul şi organizarea tuturor evinementelor. În urmă cu trei ani, în aceeaşi situaţie în care este Bălgrădean era Cipi Deac la CFR Cluj, când echipa era în insolvenţă. El intra în ultimele şase luni de contract şi a fost contactat de cei de la FCSB, i s-a oferit un contract, s-au întâlnit în secret cu el la Bucureşti, au vorbit, au negociat, erau aproape să-l ia. Am avut un pic noroc noi, pentru că s-au schimbat în acel moment lucrurile la CFR, patronul nostru a cumpărat echipa şi a încercat scoaterea din insolvenţă şi s-a schimbat managementul echipei şi în ultimul moment am reuşit să-l convingem pe Deac să rămână. CFR nu a fost înştiinţată de nimeni atunci. FCSB ne acuză pe noi de imoralitate, dar ei au făcut mai rău cu Belu de la Astra, a jucat şi în meciul direct. Regulamentar am procedat corect, suntem cu conştiinţa împăcată. Promitem că pe viitor o să-i înştiinţăm pe cei de la FCSB când vom lua un jucător de la ei, îi vom înştiinţa înainte, ca să nu mai avem această problemă. Arlauskis are contract până la vară, se discută în aceste zile cu el despre prelungire. Este greu (n.r. - să rămână), sunt multe echipe mari afară şi la ce sezon senzaţional a făcut Arla...", a declarat Mara, joi, la Digi Sport. 

Aflat la final de contract, portarul Cristian Bălgrădean s-a înţeles cu CFR Cluj, iar finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, miercuri, că a crezut că este o glumă în contextul în care este vorba de o contracandidată la titlu.

"Nu e chiar atât de simplu, nu e ştire bombă, e bombă atomică. El a semnat deja acum 10 zile, eu am aflat de la o persoană care nu mă cunoaşte şi mi-a dat mesaj. Am crezut că e glumă şi l-am sunat pe el. 'Da, nea Gigi, am semnat!' I-am zis 'Bă, băiatule, eşti nebun? Trebuia să anunţi'. Tu ai semnat cu o contracandidată. Nu e vorba că nu va mai apăra, dar cum să mai apere el? Nu vreau să îmi fac păcate, dar înseamnă că mingea înscrisă cu Botoşani, de i-a dat-o pe tavă, înseamnă că te gândeşti la CFR, să ia campionatul. Mi-a zis că i-a fost ruşine. Cum să îţi fie ruşine, mă, să îmi spui? Să i-o dai pe tavă, să bage ăla mingea în poartă nu ţi-a fost ruşine? Clubul poate să îl contacteze, dar face o înştiinţare în prealabil. Ai voie să semnezi cu el, înştiinţându-mă. Tu nu mă înştiinţezi, semnezi cu el, o fi luat şi o sumă la semnătura...direct mită, cum ar veni. Am vorbit cu un avocat, nu mai vreau să fac asta. E foarte grav, nu îmi vine să cred. Tu aperi cu Botoşani când erai deja la CFR Cluj? Nu a avut nicio nemulţumire, nu e vorba de aşteptat, de ce nu ai anunţat când ai semnat? De ce ai apărat cu Botoşani? Dacă voiam să prelungim contractul, îi spuneam, nu am avut intenţia asta. Aici vorbim de un portar care a apărat cu Botoşani când a semnat cu CFR şi care a luat un gol pe care i l-a pus pe tavă. Aici vorbim de viciere de rezultat. 100% nu va fi în play-off. I-am zis să îşi ia catrafusele şi să se ducă la el acasă. 'Tu ai apărat cu Botoşani, la revedere!'. Să ţin spionul în casă?", a declarat Gigi Becali, la Pro X.

Cristian Bălgrădean joacă la FCSB din luna februarie a anului 2018, iar contractul său expiră la finalul acestui sezon.

În cariera sa, Bălgrădean a mai evoluat la Minerul Lupeni, FC Braşov, Liberty Salonta, UTA Arad, Dinamo, Unirea Urziceni, Universitatea Craiova şi Concordia Chiajna.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.