Legendarul boxer filipinez Manny Pacquiao, care a revenit în ring după o absenţă de patru ani, a luptat din greu împotriva americanului Mario Barrios şi chiar şi-a dominat adversarul în mai multe rânduri, însă lupta s-a încheiat la egalitate sâmbătă, în huiduielile sălii MGM Grand Garden Arena din Las Vegas.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Un judecător i-a acordat lui Barrios 115-113, iar doi judecători au punctat 114-114, astfel că Barrios îşi păstrează centura WBC la categoria supermijlocie.

"Cred că am câştigat meciul. A fost aproape. A fost o luptă magnifică", a declarat Pacquiao, în timp ce anunţul remizei a provocat o revoltă în mulţime, care l-a susţinut în totalitate pe filipinez.

Senator filipinez între 2016 şi 2022, Pacquiao s-a retras din box în 2021, perioadă în care a candidat şi la preşedinţie în 2022.

Boxerul, care are un palmares de 62 de victorii, opt înfrângeri şi două egaluri în 72 de meciuri, a fost inclus în International Boxing Hall of Fame, în 2025.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.