Premier League a anunţat, luni, că a desemnat o comisie independentă care să facă lumină asupra presupusei încălcări de către Manchester City a regulilor sale financiare între 2009 şi 2018.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Conducătorii de la City sunt acuzaţi în special că nu au furnizat „cu bună-credinţă” „informaţii financiare exacte care să ofere o imagine fidelă a situaţiei financiare a clubului”.

Al doilea set de infracţiuni enumerate, referitoare la sezoanele 2009-10 până în 2012-13, se referă la o presupusă încălcare a regulilor „care impune unui club membru să includă detalii complete despre remuneraţia managerului”. Între decembrie 2009 şi mai 2013, managerul clubului a fost actualul selecţioner al Italiei, Roberto Mancini.

Premier League acuză şi City pentru încălcarea regulilor care impun cluburilor să respecte regulile UEFA Financial Fair Play (FFP).

Acesta este un nou episod din saga financiară a celor de la Manchester City care au fost excluşi de doi ani din competiţiile europene pentru că nu au respectat acelaşi fair-play financiar, excludere anulată de Tribunalul de Arbitraj Sportiv în iulie 2020.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.