Fotbaliştii Alexander Kokorin şi Pavel Mamaev, care au agresat la începutul săptămânii un funcţionar al Ministerului rus de Comerţ, au fost plasaţi, joi, în detenţie preventivă pentru două luni, informează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Un tribunal rus a decis plasarea celor doi în detenţie până la 8 decembrie, în aşteptarea procesului la care vor fi judecaţi pentru huliganism, fapte pentru care riscă până la cinci ani de închisoare.

Alexander Kokorin şi Pavel Mamaev au fost reţinuţi, marţi, după ce la începutul săptămânii au agresat un funcţionar al Ministerului rus de Comerţ, într-o cafenea din Moscova.

FC Krasnodar a anunţat că vrea să îi rezilieze contractul lui Mamaev, iar Zenit Sankt Petersburg şi-a exprimat dezamăgirea pentru “comportamentul dezgustător” al lui Kokorin, însă a amânat luarea unei decizii în privinţa acestuia.

Kokorin şi Mamaev au fost suspendaţi de federaţia rusă în iulie 2016, în timpul Euro-2016, după apariţia unor imagini video în care petreceau la un club din Monte Carlo, deşi evoluau la competiţia din Franţa.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.