Clubul turc Kayserispor, la care sunt legitimaţi Silviu Lung Jr. şi Cristian Săpunaru, a anunţat, duminică, despărţirea de tehnicianul Ertugrul Saglam.
“În urma unei discuţii între antrenorul Ertugrul Saglam şi consiliul de conducere, s-a ajuns la un acord cu privire la rezilierea înţelegerii cu tehnicianul, fără compensaţii”, se arată într-un comunicat al grupării din Kayseri.
Ertugrul Saglam se afla la conducerea tehnică a echipei Kayserispor din luna mai, el semnând pe trei ani după ce clubul s-a despărţit de Marius Şumudică.
Kayserispor a pierdut, sâmbătă, meciul de pe teren propriu cu Trabzonspor, scor 0-2, în etapa a XIV-a a campionatului Turciei. Echipa lui Lung şi Săpunaru ocupă penultimul loc în clasament, cu 12 puncte, cu două mai multe decât ultima clasată, Rizespor.




























