Internaţionalul croat Luka Modrici, câştigătorul premiului FIFA The Best pentru cel mai bun jucător, a declarat pentru presa spaniolă că este foarte mândru de acest trofeu. El a menţionat că a fost mai emoţionat decât pe teren şi că îi este mai greu să ţină un discurs decât să execute un penalti.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Sunt foarte mândru că am câştigat premiul. Este ceva minunat. Acest premiu este pentru voi toţi: sunteţi mereu alături de mine şi parte a carierei mele. Este mai greu să vorbesc în public decât să execut un penalti. Îmi tremură mai mult picioarele aici decât pe teren. Nu aveam pregătit un discurs. Aveam câteva idei în cap şi le-am spus. Sper că v-a plăcut”, a spus Modrici, potrivit As.

El a precizat că nu l-a deranjat absenţa de la gală a fostului său coleg de la Real Madrid, Cristiano Ronaldo. “Cristiano este prietenul meu. Nu m-a deranjat absenţa sa. Eu am câştigat premiul, dar Mohamed şi Cristiano sunt extraordinari”.

Modrici a menţionat că el a votat pentru Varane, Cristiano Ronaldo şi Griezmann. “Messi este unul dintre cei mai buni, dar trebuie să luăm în calcul sezonul. Asta nu înseamnă nimic: el şi Messi sunt cei mai buni din lume, printre cei mai buni din istorie”.

Croatul a mai spus că i-ar plăcea să îşi încheie cariera la Real Madrid.

Pe scenă la gala FIFA, după primirea premiului The Best, Luka Modrici i-a felicitat pe ceilalţi doi nominalizaţi şi le-a dedicat trofeul colaboratorilor săi, el vorbind şi despre idolul său, Zvonimir Boban, aflat în sală, care l-a ascultat extrem de emoţionat. “Îi felicit pe Salah şi Cristiano, care au fost excelenţi în sezonul trecut şi sunt sigur că vor reveni aici pentru a lupta pentru acest trofeu. Este o onoare şi un sentiment extraordinar să fiu aici cu acest trofeu. Îi mulţumesc clubului meu şi le mulţumesc fanilor pentru afecţiune şi susţinere. Acest premiu este şi pentru voi. Le dedic acest premiu colegilor mei de la Real Madrid şi de la naţionala Croaţiei şi antrenorilor mei: fără voi nu ar fi fost posibil. Îi dedic trofeul şi familiei mele, pentru că fără voi nu aş fi cine sunt astăzi. Sunteţi totul pentru mine. Aş vrea să îl menţionez pe idolul meu, căpitanul Croaţiei în ’98, marea mea inspiraţie, Boban, şi acea echipă a Croaţiei care le-a inspirat. Sper ca şi noi să inspirăm generaţiile viitoare. Cu toţii pute deveni mai buni. Cu muncă multă şi încredere toate visele pot deveni realitate”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.