Luis Campos, directorul sportiv al PSG, a declarat că nu se va angaja într-un nou proiect după încheierea contractului său cu gruparea pariziană.
Portughezul s-a alăturat clubului în 2022 în calitate de consilier de fotbal, în urma ultimei prelungiri a contractului lui Kylian Mbappé, de care era foarte apropiat după ce au lucrat împreună la Monaco.
El l-a înlocuit pe brazilianul Leonardo, care se întorsese la club în 2019.
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
În colaborare cu antrenorul Luis Enrique, Luis Campos a contribuit în mare măsură la construirea echipei care a câştigat pentru prima dată în istorie titlul de campioană europeană în luna mai a acestui an, după victoria zdrobitoare împotriva echipei Inter Milano (5-0) în finală.
De la sosirea sa, el i-a recrutat pe Vitinha, Nuno Mendes şi Fabian Ruiz (în 2022), apoi pe Ousmane Dembélé, Bradley Barcola şi Lucas Hernandez (2023).
El a adus ultimele piese ale puzzle-ului câştigător în vara anului 2024, cu semnarea contractelor cu Joao Neves, Désiré Doué, Willian Pacho, apoi Khvicha Kvaratskhelia în ianuarie 2025. De asemenea, a avut şi câteva transferuri mai puţin reuşite în cele trei sezoane (Carlos Soler, Renato Sanches, Nordi Mukiele, Manuel Ugarte, Hugo Ekitike, Randal Kolo Muani...).
Dar recrutarea este doar o parte din misiunea sa în capitala Franţei. „Munca mea nu se rezumă doar la PSG, ci şi la a ajuta QSI să se dezvolte atât în fotbal – unde are rezultate extraordinare –, cât şi în padel sau în alte activităţi”, a explicat el. „Sunt foarte mulţumit de această oportunitate pe care mi-a oferit-o preşedintele Nasser Al-Khelaïfi de a veni să-mi prezint ideile. Unii oameni cred că munca unui director sportiv se rezumă doar la transferuri. Am profitat de faptul că am fost antrenor pentru a-i ajuta pe antrenori, pentru a înţelege bine relaţia pe care trebuie să o avem cu jucătorii, dar şi valorile disciplinei, rigurozităţii, exigenţei de zi cu zi pentru a da maximum când jucăm de două sau trei ori pe săptămână. Aceasta a fost marea diferenţă la PSG.”
În luna mai a acestui an, Campos (61 de ani) şi-a prelungit contractul până în 2030. Şi se va pensiona la expirarea acestuia.
„Sigur”, a confirmat el în emisiunea Rothen s’enflamme. „La 65 de ani, mi-ar plăcea să am energia necesară pentru a mă trezi de mai multe ori la 4 dimineaţa, pentru a prinde un zbor la 6 dimineaţa. Va fi totul terminat? Poate că voi veni să vă ajut aici (la RMC) dacă mă veţi chema (râde). Dar da, PSG este ultimul meu proiect.”

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.