Selecţionerul Germaniei, Julian Nagelsmann, a anunţat, joi, lotul pentru Final Four-ul Ligii Naţiunilor. Portarul Barcelonei, Marc-André Ter Stegen, revine în echipă, la opt luni după ultima sa apariţie şi o lungă convalescenţă.
Julian Nagelsmann a convocat un lot de 26 de jucători pentru confruntarea cu Portugalia de la Munchen, din 4 iunie (ora 22:00), mai mulţi jucători importanţi fiind absenţi din cauza accidentărilor.
Jamal Musiala, care a suferit o ruptură musculară în partea din spate a coapsei stângi la începutul lunii aprilie, se află în faza de recuperare, dar nu s-a refăcut suficient, în timp ce în sectorul defensiv, Nico Schlotterbeck (menisc stâng) va lipsi câteva luni, iar Antonio Rüdiger a fost operat la genunchiul stâng.
10 iunie Perspectivele macroeconomice şi fiscale ale României
Pe de altă parte, Marc-André ter Stegen, Florian Wirtz şi Niclas Füllkrug se numără printre principalii reveniţi în lot, după ce au lipsit la sfertul de finală câştigat în faţa Italiei (5-4 la general).
Grav accidentat la începutul sezonului (ruptură de tendon rotulian la genunchiul drept), Ter Stegen a jucat două meciuri pentru Barça de la începutul lunii mai şi şi-a recăpătat locul de titular în poarta Mannschaft.
Wirtz a suferit o accidentare la glezna dreaptă la sfârşitul lunii martie, dar a jucat tot în finalul sezonului cu Leverkusen. La rândul său, atacantul central Füllkrug a avut un sezon marcat de accidentări (tendonul lui Acille, tendonul ischiogambierului), dar a revenit în fotbalul englez cu West Ham la începutul lunii aprilie. Atacantul lui Stuttgart Nick Woltemade (23 de ani), una dintre revelaţiile sezonului din Bundesliga, şi tânărul mijlocaş Tom Bischof (19 ani), care va ajunge la Bayern Munchen la 1 iulie, au fost convocaţi pentru prima dată.
Germania găzduieşte Final Four al Ligii Naţiunilor între Allianz Arena din Munchen şi Neckarstadion din Stuttgart. Semifinalele opun Germania şi Portugalia la München, pe 4 iunie (ora 22:00), şi Franţa şi Spania la Stuttgart, a doua zi (ora 22:00).
Meciul pentru locul 3 se va juca pe 8 iunie (ora 16:00) la Stuttgart, iar finala la München în aceeaşi zi (ora 22:00).

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.