Directorii ligii spaniole de fotbal au decis să apeleze la un expert în cititul pe buze pentru a stabili dacă Jude Bellingham de la Real Madrid i-a spus lui Mason Greenwood de la Getafe că este "violator", anunţă site-ul Relevo, citat de rmc.fr.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Experţii se vor ocupa de analizarea cuvintelor exacte rostite de mijlocaşul madrilen. În cazul în care comentariile se vor confirma, aceştia vor transmite cazul comisiei disciplinare a Federaţiei Spaniole de Fotbal.

Cei doi internaţionali englezi au avut o altercaţie verbală în timpul victoriei echipei Real Madrid, scor 2-0, cu Getafe, de joi,din etapa a 22-a din La Liga. Scena a fost surprinsă de camerele de televiziune, care îl arată pe mijlocaşul Realului strigând injurii la adresa adversarului său. După cum relatează AS şi conform imaginilor din social media, Jude Bellingham l-a numit pe Mason Greenwood "violator".

Greenwood, în vârstă de 22 de ani, a ajuns la Getafe sub formă de împrumut de la Manchester United în septembrie anul trecut, la şapte luni după ce acuzaţiile de violenţă domestică şi tentativă de viol împotriva partenerei sale au fost retrase.

Întâlnirea dintre Bellingham şi Greenwood a fost prima dintre doi jucători englezi în La Liga în ultimii 22 de ani.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.