Liga Naţiunilor: în meciul cu Israel, Irlanda a „reuşit să atragă atenţia lumii” asupra Fâşiei Gaza, consideră selecţionerul său

Liga Naţiunilor: în meciul cu Israel, Irlanda a „reuşit să atragă atenţia lumii” asupra Fâşiei Gaza, consideră selecţionerul său

Selecţionerul Irlandei, Heimir Hallgrimsson, a declarat luni că jucătorii săi au „reuşit să atragă atenţia lumii” asupra Gazei, purtând, printre altele, o banderolă neagră la mână în meciul împotriva Israelului de duminică, din Liga Naţiunilor.

După ce au dezbătut îndelung posibilitatea unui boicot, ca semn de protest la adresa războiului purtat de Israel împotriva mişcării islamiste Hamas, jucătorii irlandezi au votat în majoritate să dispute acest meci.

Totuşi, duminică seara, la Debrecen, în Ungaria, aceştia au purtat o banderolă neagră, iar căpitanii celor două echipe nu şi-au strâns mâinile şi nici nu au făcut schimb de steaguri înainte de fluierul de start.

În timpul intonării imnului israelian, într-un stadion aproape gol, jucătorii irlandezi şi-au plecat cu toţii în mod ostentativ capul.

„A fost atât de greu pentru atât de mulţi jucători”, a comentat după meci selecţionerul islandez al Irlandei, la postul public RTE. „Au demonstrat că susţin protestele (la adresa războiului, n.r.), au reuşit să atragă atenţia lumii asupra acestui subiect, nu doar în Irlanda”, a adăugat el.

„Sper că oamenii înţeleg asta”, a mai spus Heimir Hallgrimsson, după ce unul dintre jucătorii echipei sale, portarul Gavin Bazunu, să boicoteze cele două meciuri din Liga Naţiunilor împotriva Israelului.

Susţinătoare de lungă durată al cauzei palestiniene

După victoria cu 3-0 în Ungaria, Irlanda va găzdui la rândul său Israelul pe 4 octombrie, dar din nou pe teren neutru, la Backa Topola, în Serbia, Federaţia Irlandeză considerând că organizarea meciului pe insulă ar fi prea delicată.

Susţinătoare de lungă durată al cauzei palestiniene, Irlanda a recunoscut statul palestinian în 2024, alături de Spania şi Norvegia, şi a condamnat în repetate rânduri războiul din Gaza, declanşat de Israel după atacurile sângeroase ale Hamas din 7 octombrie 2023 pe teritoriul său.

Duminică, ministrul israelian al Afacerilor Externe, Gideon Saar, a criticat vehement iniţiativele echipei Irlandei, acuzând Dublinul că se află „de partea greşită a istoriei”.

CITEȘTE ȘI Fotbal: Fără strângeri de mână şi fără schimb de fanioane între cele două echipe la meciul Irlanda – Israel

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră