Formaţia FC Viitorul a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 4-1, echipa Dinamo, într-un meci din etapa a XVII-a a Ligii I.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Golurile au fost marcate de Drăguş ‘4, Ianis Hagi ’37, ‘90 şi Achim ‘77 pentru gazde, respectiv Montini ’13 pentru Dinamo.

În minutul 32, oaspeţii au rămas în inferioritate numerică, Vlad Olteanu fiind eliminat după ce a primit al doilea cartonaş galben.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei

În minutul 90+4, Penedo a apărat un penalti executat de Măţan, acordat pentru un fault al unui jucător dinamovist la Ianis Hagi.

1-0: Drăguş a împins din apropiere în plasă mingea deviată în bară de Penedo şi venită în faţa sa, după un şut al lui Ianis Hagi

1-1: Montini a egalat din şase metri, după o centrare a lui Salomao.

2-1: Ianis Hagi şi-a readus echipa în avantaj dintr-o lovitură liberă.

3-1: Achim a înscris din cinci metri lateral dreapta, după o pasă de la Măţan.

4-1: Ianis Hagi a stabilit scorul final cu un şut din careu, după o pasă de la Houri.

FC Viitorul: Cojocaru – Boboc, Mladen (Ciobanu ’68), Ghiţă, De Nooijer – Vl. Achim, Artean, Vînă – I. Hagi, Voduţ (Măţan ’54), Drăguş (Houri ’74). Antrenor: Gheorghe Hagi

Dinamo: Penedo – Sorescu, D. Ciobotariu, Katsikas, Olteanu – Hanca, Ait Atmane, Cooper (Pesic ’59), Salomao – Popa (R. Grigore ’41), Montini (Neicuţescu ’76). Antrenor: Mircea Rednic

Cartonaşe galbene: Mladen ’57, Măţan ‘83 / Olteanu ’15, ’32, Cooper ’36, Katsikas ‘86

Cartonaşe roşu: Olteanu ‘32

Arbitri: Horaţiu Feşnic – Sebastian Eugen Gheorghe, Alexandru Cerei – Iulian Dima

Observatori: Liviu Ciubotariu, Constantin Stătescu

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.