Manşa retur a barajului pentru evitarea retrogradării, între formaţiile Progresul Spartac şi Metaloglobus Bucureşti, ocupantele locurilor 5 în cele două grupe de play-out, s-a terminat cu victoria formaţiei Metaloglobus, care rămâne în Liga II.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email
În partida tur, desfăşurată sâmbăta trecută, pe Arena din Clinceni, rezultatul a fost egal, scor 1-1, astfel încât ultima echipă ce evită retrogradarea s-a decis la finalul partidei de astăzi.

Duelul dintre cele două formaţii, jucat la Centrul Naţional de Fotbal Buftea, cu Progresul Spartac în postura de echipă gazdă, s-a desfăşurat sub semnul echilibrului, la finalul celor 90 de minute tabela arătând, ca la startul partidei, 0-0. Nici la finalul celor două reprize de prelungiri nu s-a marcat, astfel că a fost nevoie de lovituri de departajare. Diferenţa dintre cele două formaţii s-a făcut în cele din urmă după ce Eugen Lixandru, jucătorul Progresului, a ratat una din loviturile de la punctul cu var. Metaloglobus nu a ratat nicio lovitură din prima serie şi rămâne şi în viitorul sezon în cel de-al doilea eşalon.

Astfel, Progresul Spartac se alătură formaţiilor ce au retrogradat pe parcursul sezonului, respectiv Unirea Constanţa, Ripensia Timişoara, Politehnica Timişoara şi Minaur Baia Mare, şi care vor evolua în sezonul următor în cel de-al treilea eşalon fotbalistic din România.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.