BBC anunţă că deţinătorul drepturilor comerciale ale Formulei 1, Liberty Media, i-a scris o scrisoare preşedintelui Federaţiei Internaţionale de Automobilism (FIA), Mohammed Ben Sulayem, acuzându-l că-şi „depăşeşte” mandatul avut, pe fondul zvonurilor despre o ofertă din partea Arabiei Saudite pentru cumpărarea F1.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Semnele de tensiune continuă să crească între proprietarii americani de F1, Liberty Media, şi FIA. Ultimul episod, reacţia preşedintelui Federaţiei, Mohammed Ben Sulayem, după un articol Bloomberg de săptămâna trecută care indica faptul că fondul suveran de investiţii al Arabiei Saudite a oferit 20 de miliarde de dolari (18,3 milioane de euro) Liberty Media pentru a cumpăra F1, o sumă. de aproximativ patru ori mai mult decât ar fi plătit compania americană în 2017.

Abia întors luni de la Raliul Monte-Carlo, preşedintele FIA ​​a scris pe contul de Twitter al federaţiei că „în calitate de gardian al sportului cu motor, FIA, organizaţie non-profit, este îngrijorată de suma excesivă de 20 de miliarde de dolari menţionată pentru a cumpăra F1. Orice cumpărător potenţial este sfătuit să folosească bunul simţ şi să ia în considerare un plan clar şi viabil pentru binele sportului, nu doar banii. Este de datoria noastră să luăm în considerare impactul pe care acest lucru îl poate avea asupra promotorilor în ceea ce priveşte creşterea taxelor şi costurilor comerciale şi orice efect negativ pe care acest lucru îl poate avea asupra fanilor".

 

În urma acestor mesaje, Liberty Media a scris, potrivit BBC, o scrisoare, prin departamentul său juridic, adresată preşedintelui FIA, dar trimisă şi echipelor de F1, pentru a reaminti FIA de limitele implicării sale.

„Circumstanţele în care FIA ​​ar putea avea un rol într-o schimbare a proprietarului F1 sunt foarte limitate. FIA s-a angajat să nu prejudicieze deţinerea, gestionarea şi/sau exploatarea drepturilor comerciale ale F1. Comentariile făcute de preşedintele FIA ​​pe contul oficial interferează cu aceste drepturi într-un mod inacceptabil şi depăşesc limitele mandatului şi drepturilor contractuale ale FIA", a scris Liberty Media.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.