Starul echipei Los Angeles Lakers, LeBron James, a fost foarte supărat din cauza unei decizii a arbitrilor la meciul cu Minnesotta Timberwolves, pierdut, scor 106-108, în NBA.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cu două secunde înainte de finalul jocului, LeBron James a crezut că poate aduce egalarea. Doar că arbitrii au decis altfel menţinând un coş la 2 puncte. „A fost clar un coş de 3 puncte, chiar şi Stevie Wonder putea vedea”, a afirmat LeBron James, dându-l ca exemplu pe celebrul cântăreţ, care este orb din copilărie.

LeBron James a asigurat că piciorul său era în spatele liniei de 3 puncte când a aruncat. „Puteţi vedea spaţiul dintre partea din faţă a piciorului meu şi linia de 3 puncte”, a continuat jucătorul din Los Angeles după meci. „Ce rost are să ai reluări? Ce rost are să ai reluări dacă e doar ca să greşeşti din nou? Dar cine este în acest centru de reluare? Roboţii care lucreză la Tesla? Ce se întâmplă?".

„Cineva de la centrul de reluare care se pregăteea să mănânce un sandviş cu şuncă a luat decizia”, a glumit LeBron James, evident foarte supărat de situaţie.,

„LBJ” a marcat 26 de puncte în timpul jocului, dar insuficiente pentru a aduce victoria.

Conform regulilor NBA, odată ce se acordă coşul iniţial de două puncte, reluarea trebuie să arate clar eroarea pentru ca să existe o corecţie. Ceea ce nu a fost cazul. Pe contul său de Instagram, LeBron Jame, care şi-a sărbătorit 39 de ani sâmbătă, a arătat clar o imagine în care piciorul său apare în spatele acestei linii.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.