Formaţia Real Madrid a învins, marţi seară, pe Anfield, cu scorul de 5-2, echipa Liverpool, în prima manşă a optimilor Ligii Campionilor. Madrilenii au fost conduşi cu 2-0, dar s-au impus cu 5-2, într-un meci spectaculos arbitrat de Istvan Kovacs, partidă marcată de greşelile ambilor portari dar şi de "dublele" reuşite de Vinicius şi Benzema.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Darwin Nunez a deschis scorul pentru Liverpool în minutul 4, cu un gol cu călcâiul, primul jucător care marchează în acest fel contra Realului în Liga Campionilor după ivorianul Didier Drogba, în 9 aprilie 2013, când juca la Galatasaray.

Liverpool a majorat scorul în minutul 14, prin Salah, care a profitat de o greşeală a portarului Courtois, belgianul ratând o pasă de la coechipierul său Carvajal.

Pentru Real Madrid au marcat Vinicius, în minutele 21 şi 36, Militao, în minutul 47, şi Benzema, în minutele 55 şi 67.

Golul din minutul 36 marcat de Vinicius a venit după o greşeală a portarului Alisson, care a degajat balonul chiar în jucătorul madrilenilor. 

Real Madrid este doar a doua echipă din istoria competiţiilor europene care a marcat cinci goluri într-un singur meci împotriva lui Liverpool, după Ajax în decembrie 1966 în Cupa Campionilor Europeni (5-1).

Meciul a fost arbitrat de Istvan Kovacs, ajutat la cele două linii de arbitrii asistenţi Vasile Marinescu şi Ovidiu Artene, cel de-al patrulea oficial fiind Horaţiu Feşnic. În camera VAR s-au aflat Massimiliano Irrati şi Marco Guida (ambii din Italia).

 

În celălalt meci, Napoli a trecut în deplasare de Eintracht Frankfurt, scor 2-0, prin golurile marcate de Osimhen (40) şi Di Lorenzo (65).

Miercuri au loc partidele:

Inter Milano (Italia) - FC Porto (Portugalia)

RB Leipzig (Germania) - Manchester City (Anglia).

Săptămâna trecută s-au jucat meciurile:

AC Milan (Italia) - Tottenham (Anglia)  1-0

Paris Saint-Germain (Franţa) - Bayern Munchen (Germania)  0-1

Borussia Dortmund (Germania) - Chelsea (Anglia)  1-0

FC Bruges (Belgia) - Benfica Lisabona (Portugalia)  0-2

Partidele retur vor avea loc în luna martie.
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.