Formaţia Atletico Madrid a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 3-0, echipa Deportivo Alaves, într-un meci din etapa a XV-a a campionatului Spaniei.
Golurile au fost marcate de Kalinic ’25, Griezmann ’82 şi Rodrigo ’87.
Ca urmare a acestei victorii, Atletico ocupă locul doi în clasamentul LaLiga, cu 28 de puncte, la egalitate cu liderul FC Barcelona, care are însă un joc mai puţin şi un golaveraj mai bun.
Partidele Valencia – FC Sevilla, Villarreal – Celta Vigo şi Espanol – FC Barcelona au loc tot sâmbătă.
Meciurile Eibar – Levante, Huesca – Real Madrid, Real Sociedad – Real Valladolid şi Betis – Rayo Vallecano sunt programate duminică, iar întâlnirea Athletic Bilbao – Girona se va disputa luni.



























