La Liga: Gol pentru Raţiu, Rayo Vallecano învinge Santander cu 3-2

La Liga: Gol pentru Raţiu, Rayo Vallecano învinge Santander cu 3-2

Echipa spaniolă Rayo Vallecano, pentru care Andrei Raţiu a înscris un gol, a învins sâmbătă, pe teren propriu, scor 3-2, gruparea Racing Santander, în etapa a patra din La Liga.

Oaspeţii au început mai bine pe Estadio Municipal de Buterque şi Canales a deschis scorul în minutul 4. Andrei Raţiu a reuşit să înscrie golul egalizator, în minutul 17, din pasa lui Sergio Camello. Santander a marcat din nou, prin Pablo Garcia, în minutul 28, însă madrilenii au egalat pentru a doua oară, cu golul lui Camello, în minutul 43.

Imediat după pauză, în minutul 47, Camello a trimis din nou mingea în plasă, înscriind golul prin care gazdele au preluat pentru prima oară conducerea. Până la final, Fran Pérez a fost eliminat, în minutul 85, lăsând gazdele în zece, dar echipa lui Raţiu, care a fost integralist, nu a mai cedat şi s-a terminat Rayo Vallecano - Racing Santander 3-2.

Este prima victorie stagională pentru Rayo, care este pe locul 12, cu 4 puncte, în timp ce Santander e pe 11, cu acelaşi număr de puncte.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor