FC Sevilla a reuşit prima victorie în 2024, după ce s-a impus, luni seară, în deplasare, scor 2-1, cu Rayo Vallecano, graţie unei duble a atacantului marocan Youssef En-Nesyri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Cu 20 de puncte din 23 de meciuri, Sevilla, care nu mai câştigase din etapa a 18-a de la jumătatea lunii decembrie, a urcat două locuri în clasament, ajungând pe 15.

La Rayo, Andrei Raţiu a fost rezervă.

En-Nesyri, revenit de la Cupa Africii pe Naţiuni, a deschis scorul în minutul 19. Rayo a egalat zece minute mai târziu, când Isi Palazon a lobat mingea în careu de la Alfonso Espino. Însă En-Nesyri a dublat avantajul chiar înainte de pauză (45).

În prima repriză, în momentul în care se pregătea să execute un aut, Lucas Ocampos a fost victima unui incident în care a fost implicat un tânăr spectator care stătea în primul rând al stadionului din Vallecas, foarte aproape de suprafaţa de joc. În imaginile TV, se poate vedea cum tânărul îşi întinde degetul arătător stâng înspre fundul atacantului argentinian. "Am fost calm pentru că am două fete", a declarat acesta pentru DAZN.



"Nu cred că toţi oamenii de la Rayo sunt aşa, dar întotdeauna există câte un idiot", a mai spus el, sperând că va fi luată o sancţiune împotriva suporterului. "Sper să nu se întâmple şi în alte domenii, pentru că dacă se întâmplă în fotbalul feminin, ştim la ce se poate ajunge".

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.