La 39 de ani, Fabio Pisacane devine antrenorul lui Răzvan Marin la Cagliari

La 39 de ani, Fabio Pisacane devine antrenorul lui Răzvan Marin la Cagliari

La vârsta de 39 de ani, italianul Fabio Pisacane a devenit noul tehnician al echipei Cagliari, clubul din campionatul italian în care şi-a petrecut o mare parte din cariera de jucător, iar apoi şi-a făcut debutul ca antrenor. La Cagliari este legitimat şi Răzvan Marin.

Pisacane a semnat un contract pe un an cu clubul sard până în iunie 2026, cu o prelungire automată de un sezon „pe baza anumitor criterii sportive”, a precizat Cagliari într-un comunicat.

El îi succede lui Davide Nicola, al cărui contract a fost reziliat după un singur sezon, în ciuda menţinerii clubului în primul eşalon (locul 15).

Pisacane a jucat pentru Cagliari din 2015 până în 2021, mai întâi în Serie B şi apoi în Serie A. După ce şi-a încheiat cariera de jucător cu Lecce în 2022, el s-a întors în Sardinia pentru a-şi începe cariera de antrenor cu echipele de tineret ale lui Cagliari şi apoi cu rezervele.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră