Jucătoarea Kaia Kanepi a declarat, luni, după ce a eliminat-o pe Simona Halep în primul tur la US Open, că nu era foarte încrezătoare înaintea confruntării cu liderul WTA. Ea şi-a propus să fie agresivă şi să încerce să îşi menţină calmul, informează site-ul oficial al competiţiei.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“A jucat foarte bine în SUA în ultima perioadă, astfel că m-am gândit că trebuie să fiu agresivă şi să încerc să-mi menţin calmul. Îmi amintesc cum am jucat ultima dată (în urmă cu patru ani). Încercam să fac acelaşi lucru. Pot fi agresivă atunci când vreau, am timp să fiu agresivă. Am simţit mai multă presiune pentru că trebuie să îmi apăr punctele (n.r. – în 2017 a jucat în sferturi la US Open), astfel că nu eram foarte încrezătoare venind să joc cu favorita principală. Ador să joc aici, la New York. Mi-a plăcut mereu, poate că terenul se potriveşte jocului meu. Îmi place oraşul. Îmi place atmosfera la turnee şi în oraş”, a spus Kanepi.

Simona Halep, locul I WTA, a fost eliminată în primul tur al US Open, după ce a fost învinsă, luni, cu scorul de 6-2, 6-4, de Kaia Kanepi din Estonia, locul 44 WTA. În 2017, Halep a pierdut tot în primul tur, cu 4-6, 6-4, 3-6, în faţa Mariei Şarapova.

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.