Juventus a oficializat joi dimineaţă plecarea atacantului argentinian Angel Di Maria (35 de ani). Di Maria se va întoarce la Benfica, unde a jucat între 2007 şi 2010.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Angel Di Maria, care a sosit în iulie 2022, semnase un contract pe un sezon după lunga perioadă petrecută la PSG, adăugând Serie A la lista marilor campionate în care a jucat în cariera sa, a scris joi clubul italian într-un comunicat care confirmă plecarea jucătorului: "Aventura sa la Juve s-a încheiat cu 40 de meciuri jucate şi câteva sclipiri de mare clasă. Îţi mulţumim pentru tot, 'Fideo', şi mult noroc pentru viitor".

Internaţionalul argentinian (35 de ani, 132 de selecţii), care a câştigat Cupa Mondială din Qatar în decembrie, a marcat opt goluri şi a oferit şapte pase de gol pentru Juventus în toate competiţiile.

Este de aşteptat ca el să-şi continue cariera la Benfica, unde s-a făcut remarcat în Europa între 2007 şi 2010, înainte de a evolua la Real Madrid (2010-2014), Manchester United (2014-2015) şi PSG (2015-2022).

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.