Americanul Jesse Marsch a fost numit, luni, în funcţia de antrenor al echipei Leeds United, în locul argentinianului Marcelo Bielsa, demis duminică.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Marsch, în vârstă de 48 de ani, a semnat un contract valabil până în 2025.

El era liber de contract, după ce a plecat în decembrie, de la RB Leipzig.

Marsch a mai lucrat ca secund la naţionala SUA şi a antrenat formaţiile Montreal Impact, New York Red Bulls şi RB Salzburg.

Antrenorul argentinian Marcelo Bielsa a fost demis, duminică, de la conducerea tehnică a echipei Leeds, în urma rezultatelor slabe înregistrate.

Supranumit "El Loco (nebunul)", Bielsa, 66 de ani, era în funcţie din iunie 2018. Sub conducerea lui, Leeds a obţinut promovarea în Premier League în al doilea sezon, în 2020, după ce o ratase de puţin în primul.

După 26 de meciuri disputate în acest campionat, Leeds este pe locul 16, cu 23 de puncte, la două puncte de Burnley (24 de jocuri), de pe locul 18, primul retrogradabil.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.