Liderul ATP, Jannik Sinner, s-a calificat uşor în turul al doilea al US Open, învingându-l pe cehul Vit Kopriva (numărul 89 mondial), scor 6-1, 6-1, 6-2,
La ultima sa apariţie pe circuit, în finala Masters 1000 de la Cincinnati, acum o săptămână, italianul părea epuizat, fiind nevoit să abandoneze (la 5-0) în faţa celui mai important adversar al său, spaniolul Carlos Alcaraz.
Potrivit acestuia, cauza ar fi un „virus” care provoacă accese de slăbiciune, de care s-au plâns şi alţi jucători prezenţi în Ohio. Vineri, Sinner a declarat că se simte mai bine, dar nu este încă 100%. Cu excepţia unei uşoare scăderi de ritm la sfârşitul setului al treilea, Sinner a trecut fără probleme de primul său meci din cadrul turneului de la New York, marţi.
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
„Sunt foarte fericit că sunt din nou sănătos”, a declarat el după această primă victorie. „Sunt foarte mulţumit de performanţa mea de astăzi”, a spus Sinner după ce a stat pe teren o oră şi 38 de minute.
Principalul său rival, Carlos Alcaraz, se calificase deja, cu o zi înainte, în turul al doilea.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.