Jucătoarea Elena Gabriela Ruse s-a calificat, vineri, în semifinalele de simplu ale turneului ITF de la Yokohama, cu premii de 25.000 de dolari. Ruse a jucat şi a dublu, însă a înregistrat o înfrângere.
Sportiva din România a învins-o la simplu pe japoneza Naho Sato, scor 6-1, 6-2. În faza următoare, ea o va întâlni pe jucătoarea sud-coreeană Na-Lae Han, cap de serie numărul 7, care i-a fost adversară la dublu.
În semifinalele de dublu, Gabriela Ruse şi britanica Gabriella Taylor au fost învinse de echipa Ji Hee Choi/Na-Lae Han, cap de serie numărul 1, scor 6-1, 6-4.




























