Italianul de origine etiopiană Yemaneberhan Crippa a câştigat maratonul de la Paris. Cine s-a impus la feminin

Italianul de origine etiopiană Yemaneberhan Crippa a câştigat maratonul de la Paris. Cine s-a impus la feminin

Yemaneberhan Crippa, italian de origine etiopiană, a câştigat duminică maratonul de la Paris cu un timp de 2:05:16.

El i-a devansat pe etiopianul Bayelign Teshager (2:05:21) şi pe kenyanul Sila Kiptoo (2:05:26).

„Sunt foarte, foarte fericit. La kilometrul 34, am simţit că era ziua mea. Când am văzut că ceilalţi începeau să obosească, am accelerat”, a explicat Crippa la microfonul France Télévisions după cursă.

La feminin, etiopianca Shure Demise a doborât cu peste un minut recordul anterior al maratonului de la Paris, impunându-se cu un timp de 2:18:33, în faţa compatrioatei sale Misgane Alemayehu (2:19:06) şi a keniencei Magdalyne Masai (2:19:18).

Demise realizează astfel a şasea performanţă mondială a anului şi termină pe primul loc dintre cele 20.800 de femei care au luat startul la acest maraton, un alt record pentru cursa pariziană.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră