Jucătoarea Irina-Camelia Begu, locul 70 WTA, a fost eliminată, miercuri, în turul doi la Australian Open, de sportiva cehă Petra Kvitova, locul 6 mondial şi cap de serie numărul 8.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Kvitova s-a impus cu scorul de 6-1, 6-3.

Primul set s-a încheiat în 28 de minute şi al doilea în 42 de minute. În primul set, sportiva cehă a făcut de trei ori break, iar românca o dată, la scorul de 4-0 pentru Kvitova. În setul al doilea Begu a pierdut pe propriul serviciu la scorul de 1-1 şi Kvitova a mai reuşit un break la final.

Pentru Petra Kvitova este al patrulea succes în tot atâtea confruntări cu Begu. Cele două au mai fost adversare în 2015 la Madrid şi la Roland Garros şi în 2018 la Sankt Petersburg.

Kvitova va juca în turul trei cu câştigătoarea meciului Belinda Bencic (Elveţia), 49 WTA - Iulia Putintseva (Kazahstan), 39 WTA.

Premiul pentru participarea în turul doi este de 105.000 dolari australieni.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.