O fană iraniană arestată în martie după ce a încercat să intre la un meci deghizată în bărbat s-a autoincendiat la Teheran şi a murit, relatează bbc.com.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Potrivit sursei citate, femeia, despre care pe reţelele de socializare s-a scris folosindu-se hashtag-ul “blue girl” – referire la echipa ei preferată, Esteghlal -  şi-a dat foc după ce procesul său a fost amânat.  

Fana a fost arestată în martie şi a petrecut atunci trei zile încarcerată, după care a fost eliberată pe cauţiune şi a aşteptat şase luni să îi înceapă procesul. Însă când s-a prezentat la tribunal a aflat că procesul a fost amânat deoarece judecătorul avea o urgenţă personală. Femeia s-a întors mai târziu la tribunal pentru a-şi lua telefonul mobil, iar atunci se pare că a auzit pe cineva spunând că dacă va fi condamnată va primi o pedeapsă de şase luni până la doi ani de închisoare. Fana şi-a dat atunci foc în faţa tribunalului şi a murit mai târziu la spital.

Tânăra denumită de presă Sahar avea 29 de ani.

Femeile au interdicţie de acces pe stadioane din 1981 în Iran. Interdicţia a fost ridicată temporar anul trecut, pentru ca femeile să vadă pe un stadion din Teheran,pe ecranele de acolo, meciuri de la Cupa Mondială. Ele au mai avut de atunci acces la unele partide internaţionale.

FIFA a stabilit ca termen data de 31 august pentru ca Iran să le permită femeilor accesul pe stadioane, însă iranienii nu au respectat termenul.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.