Înot: Chad Le Clos spune că apartamentul său a fost distrus de un incendiu în timp ce el se afla la Jocurile Commonwealth-ului / Un vecin a murit

Înot: Chad Le Clos spune că apartamentul său a fost distrus de un incendiu în timp ce el se afla la Jocurile Commonwealth-ului / Un vecin a murit

Multiplul campion la înot Chad Le Clos a declarat că apartamentul său din Africa de Sud a fost distrus într-un incendiu, la o zi după ce a devenit cel mai medaliat sportiv din istoria Jocurilor Commonwealth-ului, relatează AP.

Le Clos a afirmat, într-o postare pe contul său de Instagram, că apartamentul său din Cape Town a fost unul dintre cele câteva din bloc care au fost distruse de un incendiu la 30 iulie, în timp ce el se afla la Jocurile Commonwealth-ului din Glasgow, Scoţia.

Sud-africanul în vârstă de 34 de ani a câştigat, cu o zi înainte de incendiu, a 21-a sa medalie la Jocurile Commonwealth-ului - un record -, obţinând bronzul la ştafeta mixtă 4x100 metri masculin.

"În seara zilei de 30 iulie, chiar în timp ce doboram recordul istoric al Commonwealth-ului, a izbucnit un incendiu în blocul meu, care s-a extins rapid la locuinţa mea", a scris Le Clos. "Din păcate, locuinţa mea, în care am locuit mai bine de un deceniu, a ars complet şi nu a mai rămas nimic de salvat."

Le Clos a transmis condoleanţe cu privire la decesul unui bărbat în vârstă în urma incendiului care a izbucnit într-un bloc de apartamente din Sea Point. El a spus că bărbatul îi fusese vecin mulţi ani. Le Clos a declarat că fundaţia sa va strânge fonduri pentru a-i ajuta pe alţi vecini să-şi reconstruiască locuinţele.

Le Clos a câştigat medalia de aur olimpică la proba de 200 de metri fluture la Jocurile Olimpice de la Londra din 2012 şi a obţinut, în total, patru medalii olimpice şi 16 titluri mondiale.

Glasgow a fost a cincea sa participare la Jocurile Commonwealth-ului, iar el a declarat că intenţionează să concureze la Jocurile Olimpice din 2028 de la Los Angeles.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră