Portarul echipei FC Porto, Iker Casillas, care a suferit un infarct miocardic la un antrenament, ar putea fi externat la începutul săptămânii viitoare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

“Iker este liniştit, este foarte bine. Mai rămânem câteva zile în spital, până luni sau cam aşa ceva”, a declarat soţia sportivului, jurnalista Sara Carbonero, la ieşirea din spitalul din Porto în care este internat fotbalistul. “Însă totul este în regulă”, a adăugat ea, potrivit A Bola.

Miercuri, FC Porto a anunţat că portarul Iker Casillas a suferit un infarct miocardic la antrenament, el fiind transportat la spital. Clubul portughez a precizat că problema cardiacă a jucătorului a fost rezolvată.

Potrivit presei, portarul a simţit o puternică durere în piept, fiind scos de la antrenament pe targă şi examinat de medicul echipei, care a decis transportarea imediată a jucătorului la spital.

El nu va mai juca în acest sezon.

Casillas, în vârstă de 38 de ani, joacă la FC Porto din 2015, după ce a fost transferat de la Real Madrid.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.